NICOLAE CRISTEA (1906-1942)

In inima tuturor celor care l-au cunoscut s-a tiparit imaginea unui viteaz, a unui communist. Puternic, cu vointa de fier, Cristea a ramas, pana in ultima clipa a vietii, credincios idealurilor clasei muncitoare, din randurile careia se ridicase.

Nicolae Cristea s-a nascut in vremuri de rascruce, in 1906, cand deasupra tarii noastre rabufneau in valuri ecourile revolutiei ruse din 1905, atunci cand cu priviri cernite, taranii doritori de pamant si libertate isi ascuteau coasele pentru a porni sa-si faca dreptate.

Copilul lui Ivanciu Cristea, nascut in mizerie, a crescut in mizerie, intr-o casa saracacioasa de la periferia orasului Galati. Din cauza greutatilor, abia la 11 ani a inceput Nicolae sa invete carte, dar inainte inca de a deslusi paginile cartilor de la inceput, cu ajutorul tatalui sau,  sa desluseasca din cartea vietii. Ivanciu cristea era vechi muncitor in port, vechi sindicalist, luptator pentru apararea intereselor celor multi, exploatati ca si dansul. Si cum Nicolae era singurul lui fecior, in el si-a pus nadejdea.

Valurile marelui octombrie au venit sa intareasca spusele lui Ivanciu, vestind tuturor, deci si lui Nicolae, biruinta asupritilor intr-o mare imparatie.

Incet, Nicolae prindea forta sufleteasca. Invata sa iubeasca nespus, dar sis a urasca tot pea tat. Intr-o zi de toamna, in anul 1920 a auzit Nicolae de greva generala a muncitorilor din tara noastra. El nu se mai ducea la scoala. Alaturi de tatal sau observa, participa la agitatia din oras, de acasa, din port, duce mancare tatalui sau, care nu mai venea pea casa, vede pe toti napastuitii Galatiului manifestand pe drumul catre port, dar mai vede si detasamentele de vatafi, jandarmi si politisti, care loveau cu salbaticie in cei care-si cereau dreptul la viata. Asta i se intiparise in creier parca mai bine decat toate spusele. Acum stia pentru ce luptau muncitorii. Asa a invatat la scoala vietii si a luptei Nicolae Cristea.

Terminand, in 1926, Scoala de Meserii din Galati, Nicolae se angajeaza ca lucrator tinichigiu la un santier naval, unde simte din plin exploatarea si asuprirea la care erau supusi muncitorii tineri. In orele libere, cand putea scapa mai devreme de la lucru, Cristea se dueca la sindicat si mai ales la sectiunea sportiva a tineretului de pe langa sindicat. Cristea reuseste sa grupeze in jurul sau multi tineri, sa si-i apropie, sa-i sustraga educatiei reactionare si sa-i influenteze in bine. Cristea aducea de multe ori prietenii sai acasa, unde tatal sau le explica cauzele mizeriei pe care o indurau muncitorii in intreprinderi, rostul organizarii tineretului alaturi de muncitorii varstnici pentru imbunatatirea vietii, importanta sindicatului in aceasta lupta.

In toamna anului 1927, Cristea pleaca la Bucuresti pentru a face serviciul militar.

Dupa perioada de instructie, Cristea este repartizat la Pirotehnia Armatei. Aici a invatat Cristea manuirea prafurilor si a materiilor explozive, aici a invatat confectionarea si manipularea uneltelor ucigatoare, cunostinte pe care le-a folosit si le-a valorificat mai tarziu impotriva dusmanului clasei muncitoare.

Terminand armata, Cristea se intoarce la Galati, se casatoreste si, impreuna cu sotia, pleaca la Bucuresti, unde se angajeaza ca lucrator la un atelier de tinichigerie. O data cu munca, Cristea reia activitatea politica, de data aceasta mai hotarat. In 1926, Nicolae Cristea intra in partidul communist. Din ziua aceea viata lui Cristea s-a impletit pentru totdeauna cu a celorlalti comunisti; el a inchinat-o in intregime nobilei lupte de eliberare a proletariatului si a intregului popor muncitor.

Activitatea sa nu poate trece nebagata in seama si politia incepe sa-l urmareasca. Activand cand la Bucuresti, cand la Galati, el dejoaca urmaririle politiei si adduce o contributie de seama in organizarea luptelor muncitoresti. In timpul desfasurarii grevelor de la Grivita, Nicolae Cristea duce o neobosita activitate de mobilizare a muncitorilor bucuresteni in vederea solidarizarii lor cu grevistii.

Dupa evenimentele de la Grivita, Cristea este cooptat in Comitetul organizatiei de partid din Bucuresti, iar mai apoi este ales membru in biroul organizatiei P.C.R. din Bucuresti. El depune o munca intense pentru organizarea si activitatea comitetelor cetatenesti care luptau impotriva scumpetei, a fiscalitatii excesive, a speculei si a terorii guvernului capitalist. In aceste comitete, cetatenii invatau sa cunoasca rolul de avangarda a partidului, insemnatatea luptei muncitorilor ceferisti pentru apararea drepturilor cetatenesti, ceea ce contribuie la cimentarea legaturilor dintre masele largi populare si clasa muncitoare. In urma activitatii de lamurire duse de comunisti prin comitete cetatenesti, o serie de organizatii – ca Ajutorul Muncitoresc si Ajutorul Rosu – isi largesc legatura cu masele.

O trasatura caracteristica a lui Cristea era setea lui de a invata si a se instrui. Cei care l-au cunoscut, povestesc despre “metoda” lui: se scula in fiecare zi la ora 4 dimineata, scotea din ascunzatoare cartile sau brosurile ilegale aduse de seara, si pana la ora cand pleca la atelier citea invataturile dascalilor proletariatului. La aceste lecture facute in zori, Cristea invita si alti tovarasi. Pe tovarasii mai pregatiti ii asalta cu intrebari, vrand sa invete de la ei.

Anul 1936 a adus o noua ofensiva a fascismului mondial. Impotriva tanarului regim democratic din Spania au tabarat nazistii germani si fascistii italieni, ajutati de cercurile agressive din Anglia, S.U.A. si Franta, si de politica tradatoare a social-democratilor de dreapta. Impotriva cardasiei acestora, in ajutorul noii republici spaniole, vin ca un simbol minunat al solidaritatii muncitoresti, adevaratii reprezentanti ai 53 de popoare..

Acestei marete lupte pentru libertate i s-au alaturat si cei mai vrednici fii ai poporului nostru – comunistii. Intre acestia se afla Nicolae Cristea. El a fost printre primii care, in tara noastra, a inteles necesitatea sprijinirii luptei eroice a poporului spaniol. Fara pasaport, trecand ilegal frontierele pazite de baionetele si de mitralierele fortelor reactionare, umbland luni de zile pe jos, el, ca si sute de alti voluntari, si-a parasit ceea ce ii era mai drag si a plecat sa lupte.

Cristea ia parte la luptele pentru apararea Madridului, la vestitele operatiuni ofensive ale trupelor republican de la Brunete, Saragosa, Teruel, ca si la acelea de pe fluvial Ebru.

La inceput, simplu soldat intr-o baterie de artilerie, Cristea datorita curajului si perseverentei sale, ajunge catre sfarsitul razboiului civil capitan de artilerie, commandant al bateriei “Tudor Vladimirescu”.

Un episod al luptelor de pe fluvial Ebru pune cu deosebire in lumina infatisarea morala a acestui inflacarat luptator pentru cauza clasei muncitoare.

In fata trupelor republicane care se aflau in plina ofensiva statea sarcina cuceririi pozitiilor fortificate inamice de pe malul drept al Ebrului. Inca din primele zile ale pregatirii atacului, unitatile republicane au format capete de pod pe malul opus. Fascistii au ripostat concentrand forte uriase de artilerie si aviatie si tinand fluviul si cele cateva capete de pod sub foc continuu. Fascistii urmareau astfel nu numai oprirea ofensivei republicane, dar si izolarea si nimicirea capetelor de pod.

In acele clipe, cand intreaga actiune era primejduita, Cristea a facut un plan: daca unitatile avansate de pe malul drept ar avea artilerie, ele ar putea reduce la tacere bateriile fasciste si… Zis si facut! Cristea improvizeaza cateva plute, pe care incarca tunurile sale si, in fruntea unitatii, se baga in apa talazuita de explozii si a ajuns cu bine pe celalt mal. Fapta lui vitejeasca a starnit un elan nemaipomenit. In scurt timp frontul fascist a fost spart.

Aceasta a fost insa ultima mare ofensiva republicana.

Dupa terminarea razboiului din Spania, Nicolae Cristea si ceilalti voluntari din Brigazile Internationale au gasit in Franta guvernata de social- democratii de dreapta numai lagare imprejmuite cu sarma ghimpata si tevi de mitraliera care-i priveau amenintatoare.

Dar nici in aceste imprejurari voluntarii nu vroiau sa stea inactivi.

In scurt timp, lagarul de la Gurs, unde Cristea fusese internat, se transforma intr-o adevarata scoala revolutionara. Cristea era in primele randuri ale acestei activitati, constient ca lupta decisiva cu fascismuml abia incepea si ca trebuia sa se pregateasca necontenit pentru a putea fi cat mai folositor partidului, clasei sale, poporului sau.

Repetatele incercari ale lui Cristea si ale celorlalti voluntari romani de a se intoarce in tara au ramas fara rezultat. In acelasi an, 1939, hoardele lui Hitler se arunca asupra Frantei. Dar asa zisul razboi al guvernului francez impotriva Gemaniei nu era decat o farsa, regizata de marii capitalisti francezi cu ajutorul lacheilor ei, social-democratii de dreapta, pentru a pregati instaurarea fascismului.

Dupa ocuparea Parisului, o parte din voluntari, printre care mai multi romani, au fost transportati spre un alt lagar de concentrare, si anume cel din Vernet, de unde urma sa fie trimisi sa munceasca ca ocnasi in Germania sau in Sahara. Pe drum, Cristea impreuna cu alti 17 tovarasi hotarasc sa evadeze. Ei sar din tren in plina viteza. Unii s-au ales cu coastele rupte, dar toti gandeau ca pretul nu era prea scump; au obtinut in schimb libertatea.

Cristea se numara si el printre raniti. Cu totii primesc ajutorul francezului simplu, si se refac. Ajuns la Paris, cristea impreuna cu tovarasii lui isi incep activitatea pe un alt front, mult mai activ, mult mai primejdios – frontul luptelor de partizani, organizat de Partidul Comunist Francez impotriva hitleristilor cotropitori.

Toata experienta lui Cristea, munca in ilegalitate din tara, cunostintele militare dobandite in Spania, ura sa fierbinte impotriva fascismului, toate acestea il ajuta sa devina un  conducator al luptelor de partizani. El face parte din conducerea primului detasament roman din cadrul Comitetului Militar National al Franctirolilor si al Partizanilor Francezi (F.T.P.F.). Loviturile grupului sau sunt grele pentru inamic. Timp de cateva luni fac sa deraieze zeci de trenuri care transportau trupe, alimente, marfuri, instalatii industrial, armament, etc. Mult timp n-a putut uita Gestapoul faimoasa deraiere din noaptea de 17-18 iunie 1941, cand sute de ofiteri fascisti care plecau in permisie in Germania, cu valizele pline de lucruri jefuite, si-au gasit moartea printre darmaturile trenului, pe linia ferata Cherbourg-Paris. Aceasta actiune s-a facut si cu participarea efectiva a lui Nicolae Cristea.

Dupa dezlantuirea odiosului atac fascist impotriva Uniunii Sovietice, lupta de partizani ia un avant nemaicunoscut.. ofiterii nazisti sunt impuscati pe strazile parisului ziua in amiaza mare. Nu o singura data grupul lui Cristea a atacat detasamentele S.S. cu focuri de arma si grenade. In septembrie 1941, inaintea unei asemenea actiuni, pregatindu-si grupul de lupta, el spunea:

“Fiecare ofiter si soldat omorat in Franta inseamna efectiv si un soldat fascist mai putin pe frontal antisovietic, inseamna un calau mai putin pentru asuprirea poporului nostru, inseamna demoralizarea si slabirea dusmanului omenirii intregi.

Luptand pe teritoriul Frantei subjugate,… luptand pe strazile Parisului si pretutindeni impotriva dusmanului, noi continuam traditia de lupta a partidului nostru, a intregii clase muncitoare din Romania”.

Loviturile grupului condus de cristea cad tot mai grele, tot mai nimicitoare asupra fascistilor. Dar in octombrie 1942, pe cand se intorcea, impreuna cu tovarasul sau de lupta Dragos Andrei Sas, dintr-o actiune in care isi gasisera moartea cateva zeci de criminali din S.S., Cristea a fost arestat in cursul unei razii naziste.

A urmat luni indelungate tortura ingrozitoare, asa cum numai Gestapoul stia sa faca. Dar buzele lui Cristea au ramas mute. La capatul a patru luni de tortura, greu de imaginat, atunci cand Cristea a incetat sa mai existe fizic, fascistii nu-i aflasera nici macar numele.

Dar fascistii si-au dat totusi seama cu cine aveau de-a face si i-a cuprins teama. I-a cuprins teama pana si de cadavrul lui Cristea si, ingroziti, au facut sa dispara orice urma a crimei lor. Dar amintirea unui asemenea om, a unui asemenea antifascist, comunist, va fi vesnic vie in inima noastra. Tocmai de aceea astazi noi citim despre viata sa.

This entry was posted in REVOLUTIONARI and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.