Sotii PANETH, ADA MARINESCU, KOMHAUSER, NAGY ELISABETA (7 noiembrie 1941)

Noiembrie 1941. Sub cizmele grele ale hoardelor hitleriste, pasnicul pamant sovietic se cutremura. Nemtii inaintau. In drumul lor sate si orase arse, cadavre sfartecate, ruguri si gaze asfixiante, inseamna calea “ordinii noi”.

Nemtii inaintau tarand alaturi de ei carnea de tun data de Antonescu. Pe intinsurile Ucrainei, la portile Odesei, la Dalnic, mii si mii de tineri platesc cu viata lor, cardasia ticaloasa a Antonestilor cu Hitler.

In inimile luptatorilor, durerea pentru miile de vieti sacrificate, pentru jalea si mizeria adusa in tara de catre cotropitorii fascisti, vine sa mareasca indarjirea lor in lupta. Dusmanul trebuie lovit fara crutare in orice fel in orice mod. Cu orice pret – cu pretul vietii daca trebuie.

Intr-un laborator, o mana de oameni lucrau cu infrigurare, in tacere. Aveau figuri palite de emotie si concentrare, edgetele arse: puneau la punct ultimele preparative pentru obtinerea unui material exploziv, de o putere exceptionala. Datorita lui, multe poduri vor sari in aer, multe trenuri cu munitii nu vor mai pleca niciodata pe front. Masina de razboi germana va simti loviturile date de luptatorii antifascisti, asa cum le simte pe cele ale antifascistilor francezi, iugoslavi sau greci.

Zi si noapte oamenii lucraza – mai trebuie foarte putin pentru a termina munca – in cateva zile creioanele cu explozibil vor fi gata.Dar in noaptea de 3 Noiembrie sunt arestati. Mai intai inginerul chimist Paneth cu sotia lui Lily, apoi inginer chimist Adi Marinescu, Dr. Kornhauser, Nagy Elisabeta, Moses Francisc.

Incepe anchetarea. Dupa o zi numai sunt adusi la Malmaison intr-o stare groaznica. Au fost torturati si schingiuiti cu barbarie, cu o cruzime bestiala. Erau toti batuti pana la sange – inginerul Paneth era o masa de carne vanata rosie, pe tot corpul se vad urmele lungi insangerate ale unei rangi cu muchii, cu care fusese batut.Nu se puteau tine pe picioare, deoarece talpile le erau umflate si jupuite de bataie. Parul le fusese smuls cu bucati de piele cu tot, unghiile le fusesera smulse cu clestele. Nagy Elisabeta avea taieturi adanci sub sani si urme de funie – fusese spanzurata de sani. Ada Marinescu avea obrazul tumefiat desfigurata si schingiuita.

In ziua de 3 au fost arestati. In ziua de 5 li se face “judecata”. Simulacru cinic de judecata, judecata in fata careia acuzatii sunt lipsiti de aparare – caci ce apare poate fi aceea a unor avocati care au fost chemati in ultimul ceas, care nu vazusera nici un dosar, care nu au putut vorbi cu acuzatii pentru apararea lor? – judecata in fata careia sunt dinainte condamnati, dupa cum a declarat Col. magistrat Petrescu, presedintele comisiei de judecata: “trebue sa-i condamn din ordin”.

Si sunt condamnati la moarte 5 oameni – doar unul din ei, Moses Francisc, face exceptie.

Ziua de 6 era ziua in care trebuie sa se decida soarta lor – daca cererea de comutare a pedepsei va fi aprobata sau nu. Dar chiar si in aceste momente gandurile lor nu intarzie la amenintarea grozava care pluteste deasupra lor – gandurile lor erau toate la munca lor nedesavarsita. Ing. Paneth nu avea decat un singur regret: ca nu reusise sa termine fabricarea explozibilului: o zi sau doua daca mai intarzia arestarea, totul putea fi pus la punct. Le-o spunea tovarasilor lui: vorbeau se sfatuiau, pe toti ii rodea aceeasi grija pentru munca lor pe care – poate – vor trebui sa o paraseasca.

Li se comunica ca vor fi executati.

In pragul mortii cei 5 indreapta salutul lor fierbinte catre tovarasii lor din libertate, catre toti antifascistii care raman dupa ei, sa duca mai departe lupta. Dicteaza mesaje si scrisori pline de avant si ed incredere – erau gandurile si credintele unor luptatori, carora moartea nu le stirbeste nimic din elanul si din forta lor combativa.. Dr. Kronhauser a scris fetitei sale de 11 ani o scrisoare de ramas bun, care era mai mult un indemn si un indreptar de viata, pentru copila care avea sa ramana fara tata, decat o incheiere de viata, un testament.

In ziua de 7 noiembrie, in curtea inchisorii, Lt. Dinca a chemat voluntarii pentru plutonul de executie. Nimieni nu misca. In tacerea inghietata Lt. Dinca, striga, ameninta. Tot nimic. Ordona atunci catorva soldati indicati de el sa iasa din randuri – vin cu greu, cu capetele plecate.

In fata plutonului, stateau cinci oameni – cinci luptatori antifascisti.

Cu privirea tintita drept inainte – au refuzat sa fie legati la ochi – prinsi cu mainile unul de altul, ca semn al unirii lor de nezdruncinat, chiar si in fata mortii stau in fata plutonului de executie, strigand cu glas tare: “Traiasca Romania Libera!”, “Moarte fascismului!”, “Traiasca Partidul Comunist!” Salvele au stins strigatul pe buze – cad.

Ada Marinescu nu fusese atinsa. In picioare, dreapta, mai striga odata:

“Trageti calailor, trageti!” Pe mine ma ucideti, nu ne veti putea ucide pe toti!” Si cade si ea fulgerata.

In ziua marei sarbatori a Revolutiei Socialiste care a adus zorile unei vieti noi, in ziua de 7 noiembrie 1941, cinci luptatori antifascisti au cazut rapusi de gloantele fascistilor, tradatori de tara, udand cu sangele lor, pamantul pe care il doreau liber, pentru poporul pe care il doreau descatusat de urgia fascista.

Noi nu-i uitam – nu uitam jertfa lor mareata. Sangele lor imbibat in pamantul tarii nu va fi, fost in zadar varsat – sangele martirilor va rodi in viitor – viata noua, libera si fericita pentru noi.

Asa cum spunea, Ada Marinescu inainte sa fie impuscata:

Trageti calailor, trageti!” Pe mine ma ucideti, nu ne veti putea ucide pe toti!”

A avut dreptate, si astazi noi existam, scriem despre faptele lor marete si ducem lupta lor mai departe,pentru  libertate, impotriva fascismului si capitalismului.

 

 

This entry was posted in REVOLUTIONARI and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.