CONSTANTIN IVANUS (1886 – 1928)

Va veni o zi – si ziua aceea nu e departe – cand ideile pentru care ne judecati acum vor fi ideile intregului nostru popor muncitor. Cu mine sau fara mine, ziua aceea va veni: n-o poate opri nimeni, oricate procese ni s-ar inscena si oricat de aspre condamnari ni s-ar da”.

Cuvintele acestea, rostite in fata judecatorilor, il caracterizeaza minunat pe Constantin Ivanus, care a fost asa cum il arata propriile cuvinte: un luptator consecvent pentru realizarea marelui ideal al proletariatului. El a pus in slujba acestei nobile lupte, de succesul careia nu s-a indoit nici o clipa, toata puterea sa de munca, toate cunostintele sale.

Ivanus s-a nascut la 11 noiembrie 1886, in Magherestii Gorjului. Era primul copil dintr-o familie saraca si numeroasa, care era nevoita sa-si agoniseasca hrana dintr-un singur hectar de pamant si din munca istovitoare la chiaburi.

De mic copil a trebuit sa-si ajute familia muncind. Isi impartea timpul intre munca alaturi de parintii sai si cartea pe care o iubea atat de mult. Citea povestile despre haiduci, care i-au luminat anii copilariei. Pe jefuitorii campiilor manoase i-a cunoscut pe propria-i piele, iar pe cei ai batranilor codrii, cutreierand muntii si stand de vorba cu muncitorii forestieri exploatati de capitalisti care despuiau muntii fara crutare.

Mizeria taranilor saraci si a muncitorilor forestieri i-au deschis ochii, iar miscarea mucnitoreasca in care a activat mai tarziu i-a calauzit pasii, formand din Constantin Ivanus un adevarat luptator pentru cauza scumpa a celor exploatati.

In 1904, dupa ce strange cativa bani muncind din greu la chiaburi, Ivanus pleaca la Bucuresti. Dupa aproape doi ani de cautare gaseste de lucru la atelierul de dogarie al fabricii de bere “Luther”.

Intre anii 1904 si 1907, constiinta social politica a tanarului Ivanus incepe sa se formeze in focul luptelor aprige ale acelor ani bogati in evenimente. Rascoalele taranesti din 1907 il gasesc pe tanarul “urmas de iobag” – cum isi zicea el insusi – alaturi de elementele revolutionare din sanul miscarii muncitoresti care au sprijinit cauza taranimii rasculate.

In atitudinea socialistilor oportunisti, care dezaprobau rascoalele taranesti, el nu vedea decat o solidarizare cu regimul generalilor care au distrus satele cu artileria, care au mitraliat femeile, batranii si copiii satelor rasculate.

Implinind varsta de 21 de ani, Ivanus este incorporat. Armata n-a fost insa pentru Ivanus un motiv de intrerupere a activitatii revolutionare; ciocnirile pe care le-a avut cu “superiorii” sunt dovada inceputului cristalizarii convingerilor lui. El duce printre colegii sai de militarie o sustinuta lupta de lamurire, facandu-se usor de inteles, deoarece cunostea bine durerile acestor tarani imbracati in haine de soldat.

Armata burghezo-mosiereasca, creata cu scopul de a sugruma aspiratiile de dreptate ale poporului, nu a reusit sa-i schimbe firea de luptator; dimpotriva, l-a indarjit si mai mult impotriva regimului pentru care abuzurile, josnicia si lipsa oricaror sentimente umane erau firesti.

Eliberat din armata, dupa un scurt popas in satul sau natal, Ivanus se intoarce la Bucuresti, unde continua sa lucreze ca muncitor calificat la fabrica “Luther”.

In anul 1912, Ivanus devine membru al Partidului Socialist din Romania. Din acest an, Ivanus nu s-a mai despartit de miscarea muncitoreasca. Ivanus ajunge in scurt timp sa dobandeasca o bogata experienta organizatorica si pregatire teoretica. Avea o biblioteca destul de mare, unde tinea la loc de cinste si cartile cu istorii haiducesti care-i hranisera visurile de dreptate ale copilariei. Deseori organiza la el acasa seri de lectura la care participau o serie de luptatori revolutionari, printre care si Gh. M. VasilescuVasia si altii.

Setoasa de asigurarea unui cat mai mare profit, burghezia mondiala incepe sa zangane armele. Cu nimic mai prejos, burghezia romana lanseaza in presa o campanile sovina si reactionara in scopul de a pregati poporul pentru cuceriri imperialiste.

Acestor pofte imperialiste li se opun muncitorii revolutionari – printre ei si Ivanus – care incep lupta contra razboiului. Pe acest teren, lupta se duce si impotriva oportunistilor care-si descopera chipul adevarat de “social – sovini”, adica sprijinitori ai politicii sovine a burgheziei in sanul clasei muncitoare.

Muncitorimea a fost singura forta care s-a opus in mod consecvent razboiului imperialist. Dar ziarele si manifestele ei erau confiscate, militantii ei cei mai hotarati – arestati si impuscati, cum s-a intamplat la Galati in 13 iunie 1916 cu cei noua mumncitori in frunte cu Spiridon Vranceanu si Pascal Zaharia.

In ajunul razboiului, Ivanus e concentrate. El continua si in armata activitatea sa revolutionara, organizand patrunderea in cazarma a publicatiilor socialiste.

In primele saptamani dupa intrarii Romaniei in razboi, Ivanus cade prizonier. Armata germana ii foloseste pe prizonieri in specialitatea lor si astfel Ivanus – care cunostea dogaria –  este trimis sa lucreze la fabrica de butoaie din Pitesti.

Dupa succesul Revolutiei Socialiste din Rusia (octombrie), Ivanus vorbea adeseori, vorbind despre acest eveniment istoric: “Impreuna cu inimile muncitorilor din lumea intreaga, inima mea bate cu putere alaturi de inimile tovarasilor rusi care au creat prima tara socialista din lume”. In ciuda conditiilor grele alea proletariatului, Ivanus gaseste posibilitatea de a tine legatura cu tovarasii sai de lupta. El folosea aceste legaturi pentru a difuza stiri despre evenimentele din Rusia.

In acest timp, in tara noastra au loc puternice lupte greviste. Se formeaza comitete muncitoresti, sfaturi ale muncitorilor si soldatilor, prin care indeamna prin manifeste pe soldati sa ajute Armata Rosie si sa se ridice impotriva oligarhiei romane. Marinarii flotei romane ridica steagul insurectiei. Batalioane revolutionare formate din romani lupta impotriva contrarevolutiei, alaturi de armata rusa la Bender, Odesa, Poltava, Kiev. Aceste puternice lupte revolutionare deschid o perioada noua in istoria miscarii muncitoresti din Romania.

In tara se formeaza grupuri revolutionare, care strang in jurul lor pe muncitori si organizeaza actiunile revolutionare ale muncitorimii.

Val dupa val grevele impanzesc tara. Cuvantul grupelor revolutionare socialiste trebuie dus si in randul taranilor. Aceasta sarcina grea, de mare raspundere si care cerea multa pregatire, si-o asuma Ivanus.

Speriate de amploarea miscarii muncitoresti din tara noastra, burghezia si mosierimea au trecut la atac impotriva ei, incercand sa o distruga si sa-i anuleze drepturile cucerite in lupta. Ivanus a inteles sarcina care ii revenea lui si conducatorilor grupurilor revolutionare si a luptat pentru demascarea oportunistilor care duceau o politica de dezbinare inauntrul Partidului Socialist. Ivanus a contribuit la crearea centrului de opinie care a facut ca majoritatea delegatilor la congresul General al Partidului Socialist din Romania, sa vina cu mandate imperative de a vota pentru afilierea partidului la International Comunista.

In timp ce participa la o demonstratie muncitoreasca de protest impotriva miscarilor nationaliste patronate de guvern, Ivanus a fost arestat. Ivanus a mai facut parte si din conducerea provizorie a Sindicatelor Unitare.

Terorea crestea. Sute de luptatori comunisti si muncitori zaceau in inchisorile capitaliste. In acele conditii grele, Ivanus a organizat muncitorii forestieri si i-a sprijinit in llupta de aparare a drepturilor lor, impotriva carora exploatatorii de paduri, cu concursul guvernului, dadeau asalt dupa asalt. Astfel Ivanus a reusit sa se faca inteles si iubit de muncitorii forestieri din valea Bistritei. Nu intamplator, muncitorii forestieri si plutasii de pe valea Bistritei pornesc la lupta pentru dobandirea unor revendicari economice si politice, dezlantuind o serie de greve puternice. Activitatea printre muncitorii forestieri, si mai ales efectele ei, adduce dupa sine arestarile lui Ivanus, care se tin lant. Dar beciurile umede in care a fost aruncat nu reusesc sai distruga convingerile si curajul.

In 1925, Ivanus este arestat si aruncat in inchisoarea Suceava. Nu a fost permis nimanui sa-l vada. Ivanus nu s-a intimidat insa. In semn de protest, el a facut de nenumarate ori greva foamei, antrenand la lupta si pe alti detinuti politici din inchisoare. Cu cat se prelungea detentia, popularitatea lui Ivanus crestea. “Forestierii”, care iubeau mult pe acest luptator, se interesau mult de el. Protestele si actiunile muncitorilor pentru elliberarea lui Ivanus se inmulteau.

Mentinerea lui Ivanus in inchisoarea Suceava devenise o chestiune neplacuta pentru guvern care, profitand de primul prilej, il muta la Jilava.

Conditiile grele din inchisoarea Suceava ii afectase grav sanatatea. Boala lui Ivanus progresa  rapid. Socotindu-l scos din lupta din cauza bolii, guvernul burghezo-mosieresc l-a eliberat.

Cu moralul ridicat si cu hotararea de a lupta pana la ultima suflare impotriva dusmanilor poporului, Ivanus a trecut din nou la postul sau de lupta.

“Forestierii” care nu l-au uitat nici un moment, veneau la Bucuresti sa-l vada. Vazand ca socotelile lui au dat gres, ca Ivanus continua lupta, guvernul capitalist il baga in procesul inscenat unui numar de aproape 30 de militanti comunisti din Bucuresti. In timpul procesului, un numar impresionant de muncitori  au venit ca martori, sa-l apere pe cel care le-a adus, acolo, in fundul codrilor batrani ideile socialiste.

Ideile mele izvorasc din nevoile de viata ale clasei muncitoare din randul careia fac parte!” A spus Ivanus. “Cred ca nu e departe timpul cand aceste idei vor fi calauza marii majoritati a poporului nostru. Atunci muncitorii isi vor face ei dreptate, asa cum inteleg ei si cum o cer interesele lor. Atunci… da… atunci va fi o altfel de judecata, nu ca cea de acum. Va fi judecata celor mumlti si va fi aplicata dreptatea lor!”

A fost condamnat la doi ani de inchisoare. Cuvintele lui n-au putut fi inchise in zidurile inchisorii. Ele au strabatut campiile,, muntii si codrii. “Va fi judecata celor multi””adica a noastra!” ziceau, alaturi de toti muncitorii, forestierii. “Va fi aplicata dreptatea lor!”… “adica a noastra!” ziceau truditorii necajiti ai ogoarelor.

Nici in inchisoare, dupa luni si luni de zile, nu a fost uitat Ivanus de uncitorii forestieri care-l vizitau regulat. Deseori Ivanus spunea: “Ce oameni minunati sunt muncitorii acestia ai padurilor!…Cand pornesc la lupta impotriva fabricantilor, poti sa contezi pe ei. Sunt darzi, hotarati si aspri: asa le e si viata”.

Viata de inchisoare i-a distrus sanatatea. In noiembrie 1928, Ivanus iese din inchisoare grav bolnav. E trimis de grupurile comuniste in Berlin la un sanatoriu, unde moare la 23 noiembrie 1928. 40.000 deoameni ai muncii din Berlin i-au adus ultimul lor omagiu luptatorului roman, conducandu-l la locul de veci.

Ivanus a fost inmormantat alaturi de militantii revolutionari germani, Karl Liebknecht si Rosa Luxemburg. La mormantul lui a vorbit – in numele proletariatului international – Wilhelm Pieck, fostul presedinte al Republicii Democrate Germane.

Asa a trait si luptat Constantin Ivanus.

This entry was posted in REVOLUTIONARI and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.